Lovitură incredibilă pentru patronul de la Rapid! Transferul jucătorului de la CSA Steaua la Rapid a picat, deși mutarea părea a fi aproape realizată. Fotbalistul a ales să semneze prelungirea acordului cu echipa „militarilor”.
Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a pus ochii pe un fotbalist legitimat la Steaua, mai precis pe mijlocașul David Matei (17 ani). Cu toate astea, tânărul jucător a ales să rămână alături de echipa Armatei, astfel că el a semnat prelungirea contractului.
Cel care a anunțat acest lucru a fost chiar Daniel Oprița, antrenorul de la CSA Steaua.
„(n.r. David Matei) Şi-a prelungit contractul cu noi”, a transmis tehnicianul echipei din Ghencea, potrivit publicației Sport.ro.
În sezonul anterior, David Matei a jucat în 20 de meciuri pentru formația sa, în campionatul Ligii secunde, dar și în Cupa României, mijlocașul de la CSA Steaua reușind să înscrie două goluri.
De altfel, de la echipa din Giulești au plecat fotbaliști considerați a fi de bază, așa cum este cazul jucătorilor Ermal Krasniqi, Funsho Bamboye sau Alex Albu. La capitolul sosiri, Rapid i-a transferat pe Timotej Jambor, Cristian Manea, Gojkovic sau Flilip Blazek.
Cu numai o săptămână înainte de începerea noului sezon al Superligii, Neil Lennon, antrenorul echipei de lângă Podul Grant, a dat de înțeles că echipa sa va suferi o serie de modificări la nivelul lotului.
Nord-irlandezul a spus că acesta este „puțin cam mare”, motiv pentru care intenționează să împrumute câțiva jucători. Cât despre noi posibile transferuri, antrenorul de la Rapid a avut o poziție rezervată, semn că acesta nu ar dori ca formația lui să mai aducă noi fotbaliști.
„Asta voi discuta cu directorul sportiv (n.r.- strategia de transferuri). Ca antrenor, îți place să îți faci treaba cu ușile închise. S-ar putea să aruncăm o privire asupra echipei. În momentul acesta, va trebui să facem niște modificări.
Lotul este puțin cam mare în acest moment, așa că va trebui să-l micșorăm. Câțiva dintre jucătorii tineri vor fi împrumutați la alte cluburi. În ceea ce privește aducerea altor jucători, vom vedea”, a transmis Neil Lennon, într-un interviu pentru Rapid TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER